26 iunie 2013

Munte(le)Negru de durere



Am fost in Muntenegru in 2011, cu autocarul...o tara splendida, cu un relief ce-ti taie respiratia, drumuri incomparabil mai bune decat ale noastre si mai bine semnalizate, oameni veseli si prietenosi, foarte ospitalieri; 


Desi nu ma mai uit la televizor, decat in caz de extrema urgenta, zilele astea am urmarit stirile despre tragedia din Muntenegru...m-au dezgustat discutiile fara cap si coada, parerile neavizate si strigate pe diverse posturi de televiziune, ale unor ziaristi ce cauta DOAR senzationalul in suferinta unor oameni ce n-au avut decat vina de a se fi aflat acolo, dorinta de a scoate vinovate, in general, agentiile de turism, cu orice pret, pentru ceea ce a fost acolo; 

Sunt sigura ca cei care si-au pierdut familii intregi acolo, sau care ii au pe cei dragi pe paturile de spital ar prefera un pic de liniste, mai multa decenta si respect pentru durerea lor, ce va ramane mult timp de-acum incolo, dupa cele cateva zile de tam-tam televizat....

Dumnezeu sa-i odihneasca pe cei ce s-au dus si sanatate multa celor care au supravietuit...

10 iunie 2013

Mai cred in prietenie...

Versurile unui cantec fredonat deseori la focul de tabara suna cam asa:

"Noi credem în prietenie
Noi credem într-un gând curat
Şi-odat’ cu noi o lume ştie
La munte totu-i minunat..."

Cine a fost la munte, stie ca nu e intotdeauna asa, nu totul e minunat si nu intotdeauna; uneori ploua, alteori ninge, alteori te ratacesti sau ai intalniri neprevazute cu "localnicii", fie ei pasnici sau nu... dincolo de factorii de mediu, cand vine vorba de oameni, discutia e lunga si riscanta, disputele nesfarsite si, dupa mine, fara sens... cine e mai montaniard, cine iubeste si pretuieste mai mult muntele, cine si de ce alearga/nu mai alearga, mai mult decat ceilalti, cine a urcat mai multi munti sau a calcat pe mai multi in picioare/pe batatura, etc etc

Am avut parte de un weekend cald, in ciuda ploii si a vremii capricioase; am reintalnit oameni frumosi, de departe sau de aproape, am reusit sa ne strangem o trupa mai mare decat de obicei; am uitat deja ploaia si hainele reci, lipicioase, ude chiar si sub pelerina....imi raman insa amintirile frumoase, pentru ca atata vreau sa pastrez; 

Ma supara, insa rautatea, remarcile gratuite, comentariile inutile...orgolii fara sens, razbunari pentru fantome si frustrari trecute sau prezente; avem fiecare cicatrici sau ramasite, intamplari neplacute din partea semenilor, a oamenilor care odata ne-au fost dragi, apropiati sau prieteni; dar ce folos sa le purtam cu noi? sa le caram peste tot, ca o povara ce ne otraveste sufletul constant si ne umbreste bucuria ?! si daca cei ce ne-au ranit, nu ne mai sunt prieteni, de ce sa nu lasam sa treaca, sa ne vedem de drum, fiecare?! nu putem urca, fara sa calcam in picioare pe cineva ? nu putem sa ne indeplinim visele, planurile, fara a lovi in stanga si-n dreapta?

Sunt naiva, mi s-a mai spus....dar cum ramane cu "noi credem in prietenie" ?! 

Eu cred in prietenie; stiu, imbraca mai multe forme si nuante, avem prieteni foarte apropiati, intimi sau doar amici, fac diferenta intre ei....am prieteni buni sau foarte buni. Apropiati. Amici. Si oameni cu care pot sta de vorba, fara pretentia de prietenie, dar si fara frustrare, incrancenare sau rautati gratuite.... asta nu ma impiedica sa respect Omul din fiecare, performanta, omenia sau calitatile, pe care fiecare le are.

Sunt "dependenta" de prieteni; imi fac viata mai frumoasa; astept, de fiecare data, cu sufletul la gura, urmatoarea iesire, emotia reintalnirii ma bucura si ma face sa ma simt vie, recunoscatoare si sa-mi doresc sa fiu mai buna...

Nu vreti sa fim mai degraba prieteni ?! Sa ne intalnim zambind, senini si sa ne bucuram de munte, unde totul poate fi minunat, depinde doar de noi...

Later Edit
am ascultat o melodie care mi-a mers direct la suflet, am doar o inregistrare de la un concurs, dar va invit sa ascultati versurile :)


Arde de jale acum
Mai mocneşte în mine pădurea
Plânge, râde-n hohote iar
Dulce-amar
Doar dorul nebun
Mistuindu-mi în gând amintirea
Am uitat să vorbesc

Am uitat să iubesc

6 iunie 2013

daca ploaia s-ar opri...

Parafrazand o melodie arhicunoscuta, daca ploaia s-ar opri, ne-ar prinde tare bine, avand in vedere ca in weekend plecam la munte, cu cortul, teoretic prima iesire de acest gen, pe acest an....mergem la Borca, la Cupa prietenilor de la CET Crucea Talienilor, indiferent de vreme, ne va tine de cald, cu siguranta revederea prietenilor de departe sau de aproape, chitara si focul de tabara; 
Si, fiindca e vremea numai buna de facut planuri, la o cafea fierbine, ma gandesc ca urmeaza o vara plina: saptamana viitoare o sa fiu la o nunta nonconformista, pe munte, la cabana, apoi vom merge pe traseul de aventura, in recunoastere, pe Ceahlau, apoi va fi concursul de alergare montana "Bate Toaca", tot in Ceahlau, apoi Cupa noastra, la Izvorul Muntelui, speram la Piatra Craiului, apoi Delta, Folk You, iarasi Ceahlau si tot asa :) ; Sanatosi sa fim, sa le facem pe toate !

si tot din cauza vremii, am avut timp de filme zilele astea, vi le recomand, sunt numai bune "de savurat"; vine weekendul, asa ca va doresc vreme buna, sau macar sa aveti oameni frumosi in preajma, sa va tina de cald :)



Despre Omul Frumos - Dan Puric

N-am sa scriu despre aceasta carte decat ca trebuie citita de fiecare din noi; personal am primit-o ca pe o lectie, despre ce inseamna frumos, valoare, traditie, dar si superficialitate si ipocrizie, in vremurile in care traim....mai jos, cateva citate:

"Pamantul acolo hranea pruni. Din pruni se facea tuica, iar din tuica se faceau  vise. Visele ii mai imblanzeau si pe tovarasi, iar directivele de partid erau adormite. Tuica adormea, ca o doica, copilul handicapat al omului, ideologia comunista. Si cateodata, tovarasii petreceau, adica redeveneau oameni; glumeau, jucau si uitau de lumea in care singuri s-au inchis. Cand se trezeau, tot ei erau aceia care se prabuseau profund in cosmarul care le incremenisera vietile”

“Dar babuţa nu ştia de succesele ţării. Viaţa ei se compunea din imagini de neşters:  copilărie, rîu, dragoste, munte, gospodărie, suferinţă, zîmbet şi poate multă lacrimă, erau elementele ce-i formau inima…”

“Nu se născuse lege care să-l confişte. Nu se născuse legea care să aresteze DORUL.  Acea „conditio valachie essendi”, condiţia valahă de a fi. DORUL era inima omului frumos, iar bolovanul era Romania eternă. Iar această Romanie eternă era îmbraţişată de „Romania libera”. Acest bolovan se strecura acum la vamă, dar el era de fapt, paşaportul băbuţei în faţa lui Dumnezeu, ce-şi murmura în tăcere istoria”.

"Cît de stupidă este ordinea făcută de om şi cît de frumoasă este viaţa făcută de Dumnezeu!”

"Omul frumos nu mai este la moda, la moda este omul util, omul eficient; Omul frumos nu este vizibil, el nu are imagine, el tasneste, in aparenta, intr-un gest mic, iar gestul ALA, pentru tine, este izbavitorsi-ti persista in suflet toata viata, ca o icoana..."