21 martie 2013

Cartea Soaptelor, Varujan Vosganian

Mi-e greu sa scriu despre “Cartea Soaptelor” (autor Varujan Vosganian); despre titlu, autorul spune ”In copilarie, am trait intr-o lume a soaptelor. Ele se rosteau cu bagare de seama. Abia mai tarziu am aflat ca soapta are si alte intelesuri, cum ar fi tandretea sau rugaciunea.”

E un roman atipic, cu personaje numeroase, conflicte multiple, planuri temporale suprapuse, granita intre realism si fantastic e firava sau lipseste cu desavarsire, suntem asigurati constant ca personajele si evenimentele sunt veridice;
Romanul ofera un tablou amplu asupra poporului armean inaintea genocidului din 1915-1916, pe parcursul acestuia si dupa aceea. Sunt relatate evenimente din cel de-Al Doilea Razboi Mondial, despre ocupatia sovietica din Romania si despre efectele regimului comunist asupra societatii romanesti, dar si asupra comunitatii armene din Romania. Pe fundalul acestor evenimente istorice, se perinda in “scena” numeroase personaje,  cele mai multe dintre ele expatriati armeni sau descendenti ai acestora.
Personaje devin si obiectele - un radio, harti, stampile, nuci, o rasnita de cafea, samburi de rodie, un clopot, caluti din lemn - fiecare dintre acestea capata valoare simbolica si un rost in firul narativ al povestilor.“Focul era o faptura vie, se aseza langa noi la masa, ni se prelingea cu umbrele lui pe umeri, ne lungea fetele si ne adancea privirile”.

Cartea Soaptelor e si istorie si biografie si poveste, are simplitate, precizie şi cursivitate, cuvintele curg fabulos, precum basmele la gura sobei, apasa, aţîtă si subjuga. Imaginile sunt usor estompate sau intunecoase, dar vii; simtim mirosul aluatului cald, gustul vantului, aroma cafelei proaspat rasnite, bauta in tihna, un ritual aproape uitat, aroma nucilor prajite, a mirodeniilor insirate pe tarabe, a branzei in saramura din pravalii umede si umbroase; “Mestesugul cafelei il adusesera bunicii mei din Anatolia natala. Faceau cafeaua firesc, asa cum mestesugarul stie dupa gust daca lutul e bun sau nu de modelat. O faceau cu distinctie, dispretuitori fata de cei care beau cafeaua fara a-i sti rosturile”.

“Tocmai de aceea, slujind drept hrana pentru convoaiele desertului, rodia are exact 365 de samburi, un sambure pentru fiecare zi a anului. Daca Dumnezeu nu ar fi ales, dintre fiintele vii, mielul ca simbol al jertfei, Dumnezeu ar fi ales cu siguranta rodia. Din care nu poti sa musti, ca dintr-un mar, careia nu poti sa-i rupi boabele cu degetele, precum ciorchinele de strugure, pe care nu o poti manca dintr-o data, ca pe o capsuna, dar poti sa-i bei sangele, asa cum inca mai fac, in desert tuaregii, pentru a supravietui, cu sangele mieilor. Rodia, mielul tacut al Domnului.”
V-o recomand… fie o veti lasa dupa primele 10 pagini, fie n-o veti lasa din mana pana la final, desi se citeste pe indelete, rand cu rand, cu oarecare apasare. Exista si un album foto, atasat cartii, il puteti gasi aici. Si cateva citate:

“Oamenii se tem de moarte, tocmai pentru ca e adevarata.”
"Cum sa fotografiezi oglinda fara sa te vezi tu insuti in ea? Cum sa intelegi lumea, situandu-te inafara ei?"
"Ceasurile s-au inventat din neputinta de a stapani timpul, spunea nenea Simon, lasandu-se in perne moi, pe canapeaua din curte si inchizand ochii multumit. Ca si armele, care sunt un semn de neputinta si nu de putere."
" Daca te uiti intruna la un lucru, la acelasi lucru, nu-l mai vezi."

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu