22 decembrie 2013

Hasmas 21.12.13


Ultima(oare ?!) tura pe acest an a fost mult-asteptatul Hasmas. Dupa multe discutii, am ramas 5 oameni, care, teoretic, nu aveau de facut curatenie/cumparaturi/mancare de Craciun; Am ratat rasaritul, din motive de somn, am inregistrat si o intarziere de 8 minute, la ora stabilita (stim noi cine), dar am ajuns cu bine la Balan, La doi pasi am baut cafeaua si am purces la drum.

Am urcat cu masina pana la intrarea in padure, pentru traseul Balan (865 m) - valea Paraului Fierarilor - Coltul Mestecaniului - Cabana Piatra Singuratica (1504 m); Urcusul abrupt prin padure, pe cararea ingusta, dar circulata, ne-a amintit ca am sarit peste incalzire, mai ales cei care n-au ajuns la sala cu o zi inainte si ne-a "dezumflat" nitel, era prea putina zapada pentru asteptarile noastre. Peisajul promite mult, undeva in vale, intr-o poienita se zareste o cabana de lemn, amintind de piesa lui Mardare, pe care o tot fredonez de ceva vreme; Flori nu e in apele ei, dar nici nu se lasa. Poza de grup nu lipseste, intalnim o stanca asemanatoare Stancii Dochia, pe unde trece si un izvor, pe jumatate inghetat. Vremea tine cu noi, e senin, minus 4 grade, nu bate vantul, nu se aud decat pasii nostri si povestile lui Tony :) Ajungem intr-o zona deschisa, unde ne bucuram de peisaj, apoi urcam panta abrupta care ne reduce la tacere(in sfarsit), imaginandu-ne cum ar zbura saniile la vale, intr-o alta tura(ipotetica);ajungem la Cabana Piatra Singuratica intr-o ora si 35 minute, unde Mosul a lasat deja un bradut gata impodobit, cautam cadourile, dar nu gasim decat 2 tineri ascultand muzica in casti. 
Dupa o masa rapida in pridvorul cabanei(era la fel de cald ca inauntru), plecam spre Piatra Singuratica, unde bate vant aprig, urcam, multumind celor care au facut sufa ajutatoare; Sus, lumea intreaga se vede altfel, uit de toate, inima bate repede, repede, nu mai simt teama, durere sau vreun regret, singurul gand este" eu n-as mai pleca de-aici!". Stiu, mereu imi doresc lucruri imposibile :)


Coboram, e deja 2 jumatate si mai avem un traseu de facut, Cabana Piatra Singuratica (1504 m) – Saua Curmatura – Hasmasul Mare (1792 m) ; conducatori de grup sunt Tony si Stefan, mergem tacuti, poate zarim si animale(sincer, nu-mi doream o intalnire cu ursul, dar curiozitatea e mare); Zapada este din belsug, pe portiunile de jnepenis ne afundam la fiecare pas, a inceput viscolul, lumina scade incetisor. In padure, vedem urme de ras, cosos de munte si urs, sper linistea noastra, nu-s foarte proaspete; Ajunsi pe platou, privim uimiti goana si amestecul norilor gri, albastru si alb, marea alpina de la linia orizontului, brazii albiti de zapada inghetata. Reperul final este creucea metalica montata pe marginea unui abrupt-varful Hasmasul Mare este la circa 100 m spre dreapta; Imortalizam momentul, mai tremuram un pic si ne-ntoarcem, cu ochii dupa culorile calde ale unui apus spectaculos. Undeva,pe o stanca in vale, zarim cateva capre negre, stand la taifas, indiferente la privirile noastre admirative; 


Drumul la-ntoarcere pare mai usor, suntem fiecare cu gandurile lui, intr-o comoda singuratate; am din nou sentimentul ca ma aflu intr-un pustiu colorat, de efemeride in vizita pe taramul interzis, de implinire, dar ma mai apasa zadarnicia preocuparilor marunte, de fiecare zi; E atata lumina si-nca destule umbre

Soarele ne zambeste stralucitor si rece pe pojghita de zapada inghetata, coboram intr-o lumina ce se estompeaza rapid. La ora 17.00 suntem la masina, obositi si fericiti. Poate sa vina Craciunul, bucuria vine din interior si cand te astepti mai putin, satisfactia vine din depasirea limitelor pe care singuri ni le stabilim; 

Visati mai sus, doriti-va mai mult, luptati mai mult, pentru ceea ce va doriti; Credeti in Mos Craciun sau in miracole, un pic de magie n-a facut rau nimanui, niciodata... 

19 decembrie 2013

despre 2013 - daca n-ai amintiri, n-are rost sa-ti spun ca timpul a trecut


Lucrurile pe care nu le spui se pierd.
Imbratisarea pe care nu o daruiesti se preschimba in 2 brate goale, fara sens.  
Zambetul  care nu se vede e degeaba…

Imi place sa  cred ca sunt o persoana organizata si “functionez” pe baza de planuri si  liste, plus impulsul de moment,asa ca  nu pot sa nu trag linie, la sfarsit de an, pentru a-mi “masura” visele si a-mi “numara” amintirile pe 2013.
Anul 2013 a inceput abrupt, cu desfiintarea agentiei unde lucram si muuult timp liber J;  de care am profitat din plin, pentru mine, pentru Ioana, pentru lucrurile care-mi plac. Anul 2013 a fost anul  drumurilor, am depasit orice record personal, incepand din februarie, am avut cel putin 2-3 iesiri/luna, in judet sau in tara. Am stat mult cu Ioana, a mers cu mine aproape peste tot, se pare ca am urmas de nadejde, ii place cel putin la fel de mult sa calatoreasca; O realizare pe care am amanat-o mult timp, este agentia  mea de turism pe care am reusit sa o deschid  anul acesta si care este o continua provocare.

In aprilie, am ajuns in Tunisia, un loc la care visam de ceva vreme; despre fascinatia desertului, am scris la vremea aceea, va invit sa vizitati aceasta tara, o sa va uimeasca, fara indoiala;

Am participat, alaturi de colegii de la club, la competitii, la cupe si trofee, unde am  invatat ca putem fi mai buni de-atat, daca depasim zona de confort personal, daca punem si un strop de suflet, putem face lucruri si intamplari frumoase. Ne-am dat cu sania la Izvoru Muresului, am mers la Borca, am batut Toaca, alaturi de Andrei, am plantat copacei in luna padurii si nu numai, am batut cararile Ceahlaului, cu scop si de placere, am revazut Delta (cam pe fuga), ne-am improspatat sufletul la malul marii, in noptile senine la Folk You, am vazut Piramida de pe 6 august, pe varful Toaca, pentru prima data…m-am re-indragostit de munte, pe cararile Pietrei Craiului, am ratat Bucegii, din cauza ploii care ne-a hartuit toata vara, dar am revazut Macinul sfatos si usor imbatranit; Am gustat din Calimani, intr-o tura scurta si cam inghetata, atat cat sa mai vrem J . Pentru weekend avem programata o tura de Hasmas, sa vedem daca ne iese;

Oamenii au fost, pentru mine, marele castig al acestui an; necunoscuti sau prieteni, amici sau oameni pe care i-am reintalnit dupa multi ani, mi-au daruit mai mult decat am sperat; momente, zambete, cantec sau voie buna, lacrimi sau pareri de rau, o vorba calda sau o tacere adanca, toate sunt parte din “comoara” mea, din acest an;

Momentul meu de gratie a fost intr-o noapte spre zi, cand, la un foc de tabara ce nu s-a mai stins, am asteptat rasaritul in acorduri de chitara, pe malul lacului Parches, alaturi de oameni dragi, treji sau nu;  n-am destule cuvinte sa va spun, nici nu trebuie, ati putea doar incerca Au fost si zile mai putin luminoase sau amintiri mai gri; inca mai lupt cu ceva “monstruleti”, dar simt ca pacea aceea pe care o doresc e aproape; Linistea n-o mai astept, pt ca m-as plictisi cu siguranta J ; Recunostinta insa, simt in fiecare zi;

Si fiindca “bilantul” meu pe 2013 e pozitiv, ce pot sa fac decat sa imi doresc  mai mult si mai bine pentru la anu’ J ? Ceea ce va doresc si voua J

2 decembrie 2013

Focul Viu - 18 ani

Anul acesta a fost unul plin pentru mine si colegii mei, drumuri mai mici sau mai mari, cupe, trofee sau lire, am folosit orice pretext pentru a ne aduna impreuna si a ne bucura de revedere. Desi aveam alte planuri pentru acest weekend, m-am lasat dusa de val si am facut bagajele pentru Lira Vranceana, organizata de Add Focul Viu Focsani, in localitatea Gresu. 
Am pornit sambata dimineata la drum, cu gandul ca in maxim 4 ore ajungem, la timp pentru traseul anuntat in Cheile Tisitei. Sa mai adaug si ca masina mea a renuntat sa mai dea caldura, s-o fi gandit ca avem destula caldura sufleteasca.....Cum planul de-acasa nu se prea potriveste cu cel de pe drum, si cum Gps-ul lui Nicusor nu e compatibil cu hartile din telefonul meu, am ajuns (mergand pe incredere in Gps-ul meu) la Soveja ! Faina statiune de munte, in paragina ca multe altele, aproape parasita, n-am vazut suflet de om, sa intrebam si noi incotro :); 
Asa ca am urmat instructiunile si am intrat pe drumul inchis Soveja-Lepsa, dand dovada de destula inconstienta (suna mai bine daca-i spun spirit de aventura :D), in masina fiind 3 femei si 2 copii :); Toate bune si frumoase, pana am inceput sa urcam... drumul cu gropi, frunze, crengi, copaci hacuiti, curbe, zapada proaspat cazuta, gheata pe saturate, semnal la telefon ioc :) ; Long story short, am ajuns la Lepsa, unde am rasuflat usurate; La Gresu, ne astepta Nicusor, toti ceilalti fiind plecati deja in traseu, nu am intarziat decat vreo ora jumatate fata de estimarea initiala.

Dupa cazare, masa si planuri, ne-a luat in primire Fane, de la Focul Viu, hotarat sa ne arate tot ce e de vazut in zona: Cascada Putnei, la care am ajuns tot pe 4 roti, Cheile Tisitei, Manastirea etc; In Chei am facut o plimbare scurta, pentru fotografii, ne-am intalnit cu grupul care se intorcea deja, am inghetat bine, fetele au ascultat fascinate povestile lui Fane despre animale; M-a surprins salbaticia zonei (desi am vazut prea putin, promitandu-ne sa revenim, pentru o tura completa), cenusiul padurii, copacii cu forme contorsionate in lupta cu stanca;

Manastirea adaposteste o icoana veche din 1584, primita de le Ierusalim si e situata in afara localitatii Lepsa,  pe un versant, oferind un loc propice meditatiei si celor care cauta un moment de liniste;

Cum ziua era "compromisa", o oprire in plus n-a mai contat, am invadat casa unui prieten de-a lui Fane, unde am fost primiti cu saramaura de peste si mamaliguta calda (sarumana pentru masa), foarte binevenite la ora aceea; Seara ne-a gasit incalziti, cu chef de cantec si voie buna;

Prietenii de la Focul Viu s-au pregatit exemplar pentru cele 2 seri la pensiunea Flora; desi am ratat prima seara, din motive obiective, colegii nostri pot confirma ca distractia a fost completa, noaptea foarte scurta, cantecele lui Puiu au incalzit noaptea geroasa de noiembrie si au alungat spiritele ostile ce bantuie noaptea sfantului Andrei :)
Am participat la jocuri de cabana, ne-am "luptat" pe scaune, pe schiuri, am vizionat materiale interesante ale fostilor Sinistrati, ale celor de la Nemiram Onesti sau Iacomi Piatra Neamt; Testul increderii a fost trecut cu brio de unii dintre noi, mai curajosi, care au incercat aruncarea de pe masa, fiind prinsi fara ezitare; Seara a inceput si s-a sfarsit cu cantece de munte, ne-a alungat la culcare doar gandul ca a doua zi unii mai trebuiau sa si conduca(ce bine-i inteleg acum pe bietii soferi :)); Printre ingredientele serii as mai adauga vinul fiert, cafeaua fierbinte, scrumbia cu ceapa, colacul copt in casa, nelipsita tuica :D ;

Duminica ne-am luat la revedere, nu inainte de a "gusta" din toate surprizele pregatite: Tombola, care a iscat isterie printre participanti, s-a lasat cu "bataie" pe hartia igienica, chibriturile(vitale la munte, de altfel), umbrele, izoprene, cani termo, bete de trekking etc; pana la urma toata lumea a fost multumita, fetele noastre au primit in grija cei 2 ursuleti raniti si bandajati de Fane :); Premierea a fost de fapt ocazia de a ne strange mainile, de a ne multumi reciproc pentru prezenta si implicare, de a primi cate o inima simbolica (foarte faina ideea); Am cantat imnul, ne-am reinnoit "juramintele" de prietenie, pana la urmatoarea revedere si, cu lacrimi in ochi (stim noi cine :), am facut cale-ntoarsa; 

As vrea sa scriu si despre cele mai putin bune...dar daca n-au fost, ce sa scriu ?! Mi-a parut rau ca nu am facut traseul initial propus de organizatori, ca am gresit drumul (dar am mai capatat ceva experienta :D), ca n-am plecat de vineri seara(din motive obiective)etc etc; Peste toate, am avut ocazia si timpul sa stam mai mult impreuna, de vorba, sa ne cunoastem altfel decat pe munte, m-am convins, o data in plus, ca suntem pe aceeasi lungime de unda, ca oamenii sunt cei care conteaza, si ca pentru astfel de oameni, nici un drum nu-i prea lung, ca se pot face lucruri frumoase, daca se lucreaza in echipa(felicitari sincere organizatorilor) si se trece peste divergentele de opinie in favoarea interesului comun; Multumim, Focul Viu, La multi ani si speram sa ne revedem si la aniversarea a 50 ani :)

26 noiembrie 2013

11, 24, 34

Varsta e doar o cifra; nu e o scuza, nu e ipocrizie, asta simt in vremea din urma....a mai trecut un an; ma intreba o buna prietena cum ma simt, daca es-a schimbat ceva...Sunt tot eu, cea de-acum un an, doar mai "bogata", mai linistita, mai senina. Mai recunoscatoare. Mai optimista. Mai naiva, ar zice unii. 
33 spre 34 a fost cel mai bun an al meu. Cel mai plin. Cel mai vesel. Cel mai liber. Cu multe griji. Cu si mai multe zambete.

Anul acesta, am avut din nou Carnaval. E mai frumos, de la an la an. Ne straduim mai mult, ne implicam fiecare cat poate. Am avut bucuria sa vad prietenii si colegii impreuna, din nou, la un pahar de vorba, la un foc, cantand, dansand si facand planuri de viitor. Exista speranta. Putem mai mult, mai bine, putem fi mai buni si, uneori, mai toleranti. Putem sa trecem peste fleacuri, pentru a fi impreuna, pentru sufletul nostru, cred ca am putea incerca mai mult. Uneori renuntam prea usor. Renuntam la oameni, la momente, la amintiri, din motive puerile, orgolii nefiresti, ne trezim singuri, fara sa stim de ce. 
Zilele astea am tot fredonat o melodie, ale carei versuri suna asa: 
"Prieteni dragi, ce Craiul ne-a legat
Acolo sus pe munte am jurat
Să păstrăm prietenia clipelor ce ne-au unit
Prieteni buni vom fi pân’ la sfârşit..."

Asta simt, deseori...poate ne lipseste un "juramant" de acest fel, poate nici n-avem nevoie de el. Poate ca ideea de astfel de prietenie e depasita. 
Eu, insa, am nevoie de prieteni. De oamenii de langa mine. De o imbratisare din cand in cand. De o incurajare, cand e greu. De o vorba buna, oricand. De oamenii frumosi pe care nici nu mai stiu cum i-am cunoscut. Mi-ar placea sa ramana in urma cele "rele" si sa pasim senini mai departe, avem atatea de facut...Eu stiu ca o sa ma straduiesc mai mult. O sa renunt mai greu sau deloc. O sa lupt mai mult pentru oamenii fara de care viata mea e mai goala. 

24 a fost o zi peste asteptari; noaptea a fost prea scurta, mai ales cand acordurile de chitara au rasunat pana a rasarit soarele; casa a devenit neincapatoare pentru cei care au ramas langa mine; zambetul mi-a ramas pe buze, in ciuda superstitiilor mele trecute; Am primit mai mult decat mi-am dorit. Am primit altceva si altfel decat mi-as fi dorit. Pentru ca nu stiu sa fiu realista. Pentru ca, uneori lucrurile au cursul lor, indiferent de importanta pe care le-o dam, constient sau nu. Si asa e normal sa fie.
Multumesc celor care si-au amintit de mine. Celor carora le-a amintit facebook-ul de ziua mea. Celor care m-au uitat intre timp, e semn ca viata merge mai departe :);Celor care sunt langa mine, in fiecare zi, desi nu-i usor. 
34 e acum numarul meu. Si va fi un an si mai bun.

21 noiembrie 2013

De ziua mea...

Luna noiembrie are, pentru mine, o semnificatie aparte; a fost mereu   inceput si sfarsit; a fost emotie, bucurie si jale, a fost plans si renastere… e, in fiecare an, prilej de recunostinta, pentru mine, aceasta e “lectia “ pe care o invat de ceva vreme. Recunostinta pentru sanatatea mea, a celor dragi mie, pentru bucuriile zilnice, pentru oamenii  care intra si ies in (din ) viata mea, pentru drumuri, pentru timpul care capata alta dimensiune cand se preschimba-n amintiri; pentru Ioana mea, care a intrat in viata mea intr-o luna de noiembrie, pentru ca nu e nici sfarsit de an, dar e cel mai bun moment pentru a mai “recupera” ceva din anul ce se stinge….

Mi-e luna cea mai draga din an… si pentru ca e luna mea :)

Ma blochez cand mi se pune intrebarea “ce-ti doresti de ziua ta?”; Cine ma cunoaste stie ca nu ma multumesc cu putin, e prea mare si frumoasa lumea asta, sa ne multumim cu resturi  sau cu ce ni se da, sa ne resemnam, sa ne complacem, sa ne plangem de mila….

Eu…de ziua mea si in fiecare zi, vreau toti oamenii dragi aproape, sau macar pe cei care conteaza, vreau bucurii mici si mari si multe, vreau zambet si fericire, fie ea si trecatoare, vreau dragoste si emotie, pana la cer si-napoi, vreau speranta  si dor infinite; vreau imbratisari sincere si ganduri curate, nu ma mai amagesc cu scuze sau pretexte, nu mai accept ca uneori “nu se poate”, ca “va mai fi si la anu’, “am altceva de facut”;


Asa ca nu ma mai intrebati, ce-mi doresc de ziua mea…Surprindeti-ma, fiti cu mine sau nu, ignorati-ma sau iubiti-ma, daca asa simtiti, fiti fericiti pentru voi, asta ma va bucura si pe mine,  spuneti-mi sau scrieti-mi  ceva sincer, ca de curtoazie si politeturi exista celelalte zile din an; sunati-ma, desi o sa fiu la munte si n-o sa am semnal, asa o sa pot sa va sun eu, fara sa am nevoie de vreo scuza :); 

Am tot ce mi-am dorit si sunt recunoscatoare pentru asta; imi lipsesc multe, inca, uneori mi-e rau, apoi mi-e bine…. Dar inca imi doresc  destule, de ziua mea si nu numai… 

22 octombrie 2013

Surprizele din Muntii Calimani

Ideea de a merge in Muntii Calimani a venit de niciunde, la mijloc de toamna, cand parea ca trebuie sa punem rucsacii si bocancii in cui si a prins contur cand s-au anuntat doritori; desi lista a tot suferit modificari, ne-am adunat 6 fete cucuiete si 3 baieti  indrazneti si am purces la drum, dimineata devreme, ca asa ne sade bine, cu cearcane si cat mai putine ore de somn :), cu exceptia lui iulian, toti paseam pentru prima data pe aceste meleaguri ;
Informatii detaliate despre Muntii Calimani gasiti pesite-ul www.carpati.org ; pentru  trasee, parc si atractii turistice, intrati pe site-ul Parcului national Calimani;

Pentru cele 2 zile, ne propusesem sa facem 2 trasee, sambata Gura Haitii- Vf Pietrosu Calimani, iar duminica Rezervatia 12 Apostoli; am optat pentru cazarea la cabana Retitis, am sunat din vreme, avand surpriza sa fie déjà rezervata pentru un grup numeros(ulterior, ne-am intalnit cu prietenii nostri de la Clubul Hai pe Munte Iasi, in tura lor traditionala, de toamna); Alex ne-a dat asigurari ca “oamenii buni incap”, asa ca am plecat la drum fara multe griji;
Dupa imbarcarea in microbuz, cu multa voie buna si nesfarsite intrebari, am plecat catre Vatra Dornei; inainte de a ajunge in oras, drumul face stanga, catre Saru Dornei, traversam Neagra Sarului si ajungem la Gura Haitii o data cu Soarele trezit din somn si zambitor, dupa 2 zile de ploaie. Localnicii ne spun ca sunt indicatoare, drumul e bun (!!!), sa mergem linistiti; Desi aveam cateva indicatii de la Alex, la fata locului lucrurile stau putin diferit - din Gura Haitii, mergem cu masina pe un drum asfaltat, accesibil, cam 8-10 km, nu sunt indicatoare, decat aproape de cariera, un panou cu Parcul National Calimani. 

Trecem pe langa fosta mina, acum in curs de ecologizare, conform panourilor, prin partea dreapta, urcam pana pe platoul de deasupra, apoi, atentie, drumul face stanga destul de brusc si nesemnalizat (drum e impropriu spus, vorba lui Marius, sunt urme de anu asta, iar ca bonus, zapada era proaspata si necalcata). Urmeaza un urcus de circa 1h si 20 minute, cu masina (doar daca e foarte inalta, altfel o puteti lasa in parcarea de la cariera), sinuos si ingreunat de pietre colturoase, lipsa oricariu indicator pana sus in platou, zapada si necunoasterea locurilor. In platou, la intersectia cu traseul marcat catre Vf Negoiu Unguresc, respectiv Vf Pietrosu, apar si 2-3 stalpi pentru orientare, dar in zare se zareste déjà cabana meteo, de pe Vf Retitis, 2021 m. Suntem primiti calduros, desi bate un vant taios si sunt minus 5 grade, gasim si loc de cazare si foc in soba, urmeaza micul dejun si planul de bataie pentru ziua ce se anunta  extraordinara.

Traseul de urmat este: Cabana Retitis – Vf Negoiu Unguresc – Vf Pietrosu, marcaj dunga rosie, 3 h; imbracati bine, coboram prin spatele cabanei, avand in fata o panorama de “no man’s land”: dreapta jos, Negoiu Romanesc, fosta exploatare de sulf, e dezolant, peisaj selenar pustiu si inghetat, amprenta trecerii omului…in fata, cateva varfuri rotunjite, iar in fundal, printre nori, o piramida argintie – Pietrosu, in stanga, iarba, arbusti si flori de gheata. 



Intalnim portiuni de grohotis, de fapt, aglomeratie de lespezi/pietre alunecoase din cauza zapezii si a ghetii, nuantate in gri, verde si alb, ajungem in zona de platou, intersectia cu drumul pe care am urcat; de aici, iese soarele pe poteca noastra si intalnim primele urme lasate de ursii localnici, urmeaza o panta abrupta printre jnepeni,ienupar si afini, apoi una de piatra “miscatoare”, partea cea mai grea, din tot traseul. 

Varful Negoiu Unguresc - 1081m ne primeste cu soare si o panorama ce ne reduce la tacere (nu pentru mult timp)- facem poza de grup traditionala, ne tragem sufletu’ si pornim mai departe, catre varful vecin.


Intre cele 2 varfuri, cararea e lina, exista o panta relativ abrupta pe final, vegetatia era inghetata de zapada cazuta prea devreme, merisoarele si afinele erau acoperite de zapada, dar am gasit si gustat fructe de ienupar;  pe ambele varfuri gasiti cate o cruce metalica;


Odata ajunsi pe Vf Pietrosu, 2100 m, am respirat aer curat, am facut o baie de soare, multe fotografii, am lasat un gand bun pentru cei ce vor veni,  in carnetelele pe care le gasiti intr-o cutie, langa cruce….

Si…ne-am intors, cu sufletul mai usor, cu ochii bucurandu-se de spectacolul norilor pe un cer incredibil de albastru. Total traseu, 6 ore si 30 min, grad de dificultate mediu, satisfactie totala :); apusul a fost momentul de gratie al zilei, schimbul de tura al Soarelui cu Luna plina ne-a fascinat, mai ales ca undeva in fundal, ne-a vegheat toata ziua Muntele nostru drag, Ceahlaul …


Seara a fost mai scurta decat de obicei, am stat de vorba, avand ocazia sa ne cunoastem mai bine; am dormit putin si rau, dar suficent cat sa fim pregatiti pentru o noua zi, care avea pregatite pentru noi multe surprize :); ne-am despartit in 2 grupuri, unii au plecat cu microbuzul, pe drumul binecunoscut, iar ceilalti urma sa coboram spre cariera, aceasta fiind punctul in intalnire; 

Spiritul de aventura si dorinta de a ne testa limitele ne-a “impins” pe mine si pe Flori sa coboram de-a dreptu, pe un perete de stanca, destul de spectaculos :); fara rucsaci, fara harta sau busola, am ajuns la poale, intr-o vale unde vizibilitatea tinde la zero, apoi ne-am croit drum printre jnepeni, destul de neprimitori, fie vorba intre noi; la un moment dat, am inceput sa coboram pe firul izvorului, profitand  de culoarul natural pus la dispozitie, aproape de cariera ne-am intersectat cu traseele marcate ce veneau din Gura Haitii si am ajuns cu bine, la putin timp dupa cei ce au venit pe traseul marcat :D(abia dupa ce am ajuns, am inceput sa ne gandim la eventuale pericole :);
pe-aici am coborat :)
traseul nemarcat, pe unde-am haladuit

Ce a urmat e usor amuzant…lipsa semnalului la telefon, nesincronizarea si un pic de ghinion ne-a facut sa pierdem ceva timp pretios si sa renuntam la traseul propus pentru ziua de duminica; ne-am reunit  in Gura Haitii, dupa vreo 2 ore, dar era prea tarziu pentru Rezervatia 12 Apostoli si pentru a ajunge la timp acasa, de unde Virginia trebuia sa plece mai departe la Bacau; Cu parere de rau, am renuntat, cu promisiunea ca ii vom vizita cat de curand…..probabil s-au suparat apostolii pe noi, ca n-am mai ajuns la ei, fiindca surprizele au continuat….buzele mele sunt, insa, pecetluite, doar cei ce am fost acolo ne putem amuza/bucura de cateva amintiri pretioase, pentru mai tarziu :). Am ramas cu regretul Apostolilor, dar si cu surpriza sa gasesc un munte foarte curat (am vazut 3-4  pachete de tigari aruncate si cateva mucuri), desi accesul e destul de facil.

un colt de rai,cu cicatrice lasate de oameni...

Ce am invatat eu din acesta tura:
-fiecare iesire de acest fel e un prilej unic de autocunoastere, autoanaliza si, mai ales, de a invata lucruri pe care nici internetul, nici cartile, nimeni nu te pot invata;
-desi mi-ar placea sa plec singura intr-o drumetie, nu sunt pregatita pentru astfel de experienta; pana atunci, ma bucur de momentele de intimitate sau solitudine pe care le vanez pe cate un colt de munte sau pe vreo piatra razleata, unde reusesc sa ma regasesc;
-sunt norocoasa sa am in jur cativa oameni pozitivi, langa care as pleca oriunde, oricand, fara teama sau  vreo indoiala
-experienta acestor munti, atat cat a fost, ma face sa-mi doresc mai mult, sa-i cunosc in amanunt, doar le-am zarit frumusetea, ca o strafulgerare, m-au impresionat intr-un anume fel, sunt multe povestiri si legende, invaluindu-I intr-un mister care atrage si fascineaza...

13 octombrie 2013

Bucuria lucrurilor marunte

Astazi e una din zilele in care am ales sa stau acasa, pur si simplu, desi ma ardeau talpile sa mai evadez cateva ceasuri in toamna cenusie de-afara; M-am odihnit, am stat cu Ioana, am recitit, alaturi de o cafea aromata, ultimele pagini din Lorelei, un roman dulce-amarui, dar pe care vi l-as recomanda. Am si lucrat un pic, pentru ziua de maine, am vazut un film (Now you see me), acum astept musafiri… dar, nu ce-am facut eu astazi e important…

Zilele astea am stat mult de vorba cu oameni din locuri/medii/cu preocupari diferite, asa s-a intamplat. Ma conving, o data in plus, ca-mi plac oamenii. Imi place si singuratatea, am invatat sa o transform din spaima in mediu cald, drag mie, cautat deseori.Dar oamenii…sunt fascinanti:), cu ciudateniile, suspiciunile, intrebarile retorice, temerile si nedumeririle lor… cu suferintele si durerile neostoite, din motive mai mari sau mai mici. Mi-s dragi, prieteni sau necunoscuti; ma trezesc pe strada, zambind unor straini, cu fete incruntate si riduri adanci de-atatea griji, suparare, incrancenare. Degeaba, probabil, dar le-as spune tuturor:  o sa treaca, vor veni si zile cu soare, raul nu-i chiar asa de rau.
Sunt naiva ?! Se poate, mi s-a mai spus… Imi place sa cred ca nu. Sunt un om norocos. Sunt un om fericit, in mare parte din timp. Zambesc, in ultimii ani, cat n-am zambit toata viata mea. Pentru ca sunt atatea lucruri bune, intamplari frumoase, oameni dragi in viata mea, detalii sau coincidente fericite care ma fac sa radiez, sa cred, cu tarie, ca viata e frumoasa! In ciuda stresului cotidian, a grijilor, a neajunsurilor, a dezamagirilor care nu ne ocolesc. 
Ma bucura jumatatea de ora la o cafea, in mijlocul zilei, cu prietena mea sau cu “gasca”, ma bucura o floare primita fara motiv sau pe care mi-o cumpar singura, cartea de pe noptiera, din care fur cateva randuri in miez de noapte, un mesaj cald primit o data pe an sau trimis, fara teama de a fi gresit inteleasa, un telefon neasteptat, un semn de viata pe care nu-l mai astept de mult, o plimbare prin parcul inghetat, la 8 dimineata, norii de ploaie sau ceaiul fierbinte cu scortisoara, pe acorduri de chitara….

Am postat la un moment dat pe facebook, o intrebare “cand ati fost fericiti ultima data ?!”. Am primit foarte putine raspunsuri, printre care si “da’ ce te-a apucat ?!” Asa ca va intreb, in continuare:

Sunteti siguri ca nu gasiti nimic care sa va bucure ziua, sa va aduca un zambet in privire, macar o secunda, din cele 24 ore daruite noua, iar si iar, ani de-a randul ?! Sa va opriti un minut din goana nebuna in care suntem prinsi, sa va mirati, sa oferiti, sa primiti… un zambet, o sarutare, o floare, o cafea, un gand bun si deschis, fara teama  ?!

Cand ati sunat ultima data un prieten pe care nu l-ati mai vazut din…facultate? de care nu mai stiti nimic, de ani, decat ceea ce vedeti pe facebook sau pe blog ?!
Cand ati iesit ultima data la o prajitura la cofetarie :) , ca in copilarie ?!

Cand ati recitit ultima data o carte care v-a incalzit sufletul in adolescenta sau in oricare moment, mai fericit ca acum?
Cand ati stat de vorba cu oameni pe care nu-i cunoasteti ? Cand ati privit ultima data oamenii de pe strada, pe langa care treceti grabiti, infrigurati, incrancenati ?!
Cand ati facut ultima data orice altceva care sa va aduca un zambet mare pe fata, un somn linistit, vise frumoase  sau o dimineata senina , in care sa spuneti, multumesc, pentru inca o zi minunata… !?!

23 septembrie 2013

Trofeul pentru prieteni - Macin 2013


"avem timp să sfărâmăm un vis și să-l reînventăm, 
avem timp să ne facem prieteni, să-i pierdem, 
avem timp să primim lecții și să le uităm dupa-aceea, 
avem timp să primim daruri și să nu le-nțelegem. 
Avem timp pentru toate. 
nu e timp doar pentru puțină tandrețe. 
când să facem și asta - murim". 


Fiecare drum imi aduce ceva nou, indiferent a cata oara il parcurg; Trofeul pentru prieteni, organizat de nea Ilie, anul trecut, mi-a dat ocazia sa vad Macinul, pentru prima data, cu multe emotii; Anul acesta, am revenit pe-acelasi drum, doar ca am condus (si ce mi-a placut !!!), doar eu din trupa de anul trecut si inca 5 colegi, bonus Ioana, cu mai putine emotii, dar mai multa curiozitate  :); 

Tabara a fost in acelasi loc, doar "prietenii" au fost mai multi, au venit cei de la Crucea Talienilor Borca, Floare de colt Fieni, Reactiv Galati, Albatros Galati, Costica de la Hasmas, Iacomi, Hai pe munte Iasi, inca de vineri...a fost mai rece decat ne asteptam, ne-a cam batut vantul, dar am incercat sa ne incalzim la focul de tabara :) ; 
M-a intrebat cineva de ce nu scriu mai "tehnic", sa dau mai mule detalii despre trasee, marcaje, grad de dificultate, etc; Pentru ca nu pot. De fapt, nu vreau, sunt atatea bloguri unde se gasesc aceste informatii, sunt oameni pasionati si in masura sa scrie despre asta....pe de alta parte, cum sa va spun eu cat de frumos e seara la focul de tabara, cand canta chitarile si vorbele sunt de prisos, daca nu ati avut vreodata curiozitatea sa faceti asta ?

Dupa primirea traditionala a lui nea Ilie si intinsul cortului, am plecat, la insistentele Ioanei, in traseu...si bine am facut, am avut parte de un asfintit cum nu prea am vazut multe...liniste, culoare, o lumina stranie...am amutit, nemiscati, copii si adulti, intr-o moment de gratie, din care n-as mai fi plecat!  Am revenit insa, cu picioarele pe pamant, in tabara, iar noaptea de vineri a trecut repede, poate si pentru ca dimineata ne-a gasit tot la foc...frigul si Scarambita lui Tibi ne-a scos din cort, undeva in miez de noapte, asa ca am mai adunat lemne, am mai cantat, am mai glumit, pana ne-a gasit sambata, afumati(la propriu:) si infrigurati. 

Dar, ca niste oameni de munte ce suntem, am plecat in traseul de regularitate, pe Culmea Pricopanului...am urcat, am coborat, am fotografiat, ne-am incalzit inimile cu razele unui soare cam zgarcit, ne-a batut vantul, am stat de vorba cu Sfinxul si ne-am simtit pusi la punct de degentul aratator, ridicat catre cer de uriasii din Macin :); 


Ca la orice concurs care se respecta, a existat proba de catarare, unde s-au descurcat admirabil cei de la Borca, proba de orientare sportiva, unde castigatori au fost cei de la Hai pe munte si Albatros; proba culinara a dat-o nea Ilie, cu traditionala fasole cu ciolan, pentru care a primit doar note de 10 . Culturalul de cu seara a fost scurt si la obiect, 4 cluburi, poezie, cantec si umor....s-au adunat tigani, tantari, albatrosi sau balbaiti, ne-am distrat si am mai pierdut o parte din emotiile obisnuite-poate si pentru ca ne-am simtit ca acasa, intre prieteni; pana dimineata, s-a cantat si parca au mai disparut o parte din barierele de alta data(sper).

Fara multe alte cuvinte, as spune ca a fost o iesire reusita: ultima iesire importanta, o tura de suflet, la oameni dragi, pe care o sa-i vedem probabil la primavara si carora o sa le simt lipsa, peste toamna si  iarna ce vin cu pasi repezi....acum ma simt usor pierduta in toamna asta rece...am constatat o data in plus ca, daca iesi din tipar, toti ceilalti vor crede ca e ceva in neregula cu tine si vor incerca sa te "repare".... de ce oamenii prefera sa para insensibili, sa braveze, decat, Doamne fereste, sa arate ca le pasa sau ca simt ceva ?! de ce e asa nepotrivit sa simti sau sa arati ca emotiile exista si nu ne omoara :D ?! In lupta cu tacerea, eu ma declar invinsa, din start... Si accept ca, de fapt, nu e nimic de spus. dar....

"Am învățat că trebuie să te desparți de cei dragi cu cuvinte calde 
s-ar putea să fie ultima oară când ii vezi. "


17 septembrie 2013

Trofeul Ursul Carpatin - despre fapte si oameni


Miercurea trecuta, eram impacata cu gandul ca ultima iesire importanta in acest sezon va fi in Macin, la final de septembrie - pana ma suna Lidia sa-mi spuna ca ei vor sa mearga la Trofeul celor de la Caraiman Campina, amanat de la sfarsitul lui august pentru weekendul 13-15 septembrie; au urmat telefoane, combinatii, gandit, razgandit, ma si convinsesem singura (cu argumente) ca n-are sens sa merg....pe de alta parte, cei care ma stiu cu dor de duca si ca ratiunea nu prea e compatibila cu mine :), o tineau pe-a lor...du-te ca n-o sa-ti para rau...
Asa ca, am lasat deoparte argumentele, desi aveam o multime, am impachetat, ne-am inghesuit 4 oameni intr-o masinuta si am plecat in graba, sa punem cortul pe lumina (singura dorinta a lui Nicusor :D); In masina, ne-am "concentrat" cat sa si citim o parte din bibliografie; pe seara, am ajuns in Poiana Tapului, unde am gasit o toamna rece si dusmanoasa, o ploaie insistenta, ascunsa dupa munte si cam putina lume...

Ne-au cam speriat gazdele cu traseul anuntat pentru a doua zi, cat pe ce sa n-avem participanti pentru proba de regularitate, seara ne-a incalzit focul de tabara si chitarile, ne-am regasit prietenii de la Albatros, am socializat, am plecat devreme la culcare(stiu, e cam greu de crezut :D), cu speranta ca ploaia ne va ocoli...

Ziua de sambata a fost una a "renuntarilor", din cauza vremii; traseul mult asteptat a fost anulat, s-a renuntat la catarare, pentru ca turna cu galeata, proba de orientare s-a lasat cu abandon, din cauza cainilor (de stana si maidanezi)... Crosul a fost cea mai disputata proba, spre regretul meu, n-am putut participa, nici de aceast data...; Surpriza organizatorilor a fost supa de legume cu crutoane si fasolea cu ciolan, desi aceasta din urma, ne-a cam "sabotat" alergatorii :) ; Seara am avut culturalul la focul de tabara, sub cerul plin de stele si o luna "in cascade", am ascultat cantece frumoase, am ras(pentru umor au fost subiecte destule); s-a cantat pana dimineata, in ciuda frigului si a vantului taios; Duminica ne-am luat premiile, ne-am luat la revedere si am plecat, in lungul drum catre casa....



Eu am reusit sa fac si un mic traseu, am fost la cascada Urlatoarea, ceea ce mi-a schimbat starea de spirit;
Pentru mine, a fost un weekend reusit; pentru ca eu plec de-acasa mai ales pentru oameni, oameni pe care am ocazia sa-i intalnesc doar pe munte sau la astfel de evenimente, stiu ca indiferent unde mergem, caldura, buna dispozitia si muzica sunt asigurate, daca ei sunt acolo...un foc de tabara, o chitara(sau mai multe), o vorba buna si un zambet sincer sunt "reteta" unor zile de neuitat.... eu traiesc ceea ce simt, ma bucur de ceea ce am,  iau oamenii asa cum sunt....Am mers la Poiana Tapului si pentru Bucegi, pentru traseu, si pentru ca stiam ca e unul din concursurile importante; prea putin am vazut muntele, s-a ascuns de noi, iar vremea ne-a privat de frumusetile salbatice ale traseelor nemarcate, m-a surprins cumva reticenta celor care nu ne cunosc sau joaca in alta "liga", m-am convins o data-n plus ca "nu e om ca moldoveanu' " :) ...dar, vom participa si la anul, sanatosi sa fim si poate vom avea mai mult noroc, de vreme buna...

8 septembrie 2013

cine vine la petrecere :)



Sunt multe zilele in care sunt fericita; dand glas acestui sentiment, vad sprancene intrebatoare ridicate a uimire “de ce? Ce s-a intamplat? Ce-ai facut?” Nu am raspuns la intrebarile acestea, zambesc  si atat, de cele mai multe ori, sunt fericita fara sa fi facut ceva anume, fara sa mi se fi intamplat ceva extraordinar…

Sunt cateva momente in viata mea cand, fara sa vreau, vad cine e langa mine si cine e in alta parte; Mi-e drag si uneori fac eforturi mari sa respect zilele de nastere/onomastica ale celor dragi mie. Si mi se pare normal ca si ei sa faca la fel. De ziua mea, imi place sa am oamenii dragi aproape, macar pe cei care nu-s la sute de km…
Si daca am “ghinionul” sa-mi sarbatoresc ziua mea intr-o zi nepotrivita(pentru ceilalti), lucratoare sau foarte aglomerata, ce sa fac ?! 

Degeaba ma suni la miezul noptii sau ma cauti pe fb cand te plictisesti, daca atunci cand te invit la o cafea, bere, ce-o fi, gasesti, mereu, ceva mai bun de facut;  degeaba suntem prieteni, daca atunci cand am nevoie sau chef sa stau de vorba cu cineva, nu esti de gasit, nu raspunzi la telefon, ai fooooarte multe treaba, toata mai urgenta si mai importanta ca mine;degeaba ne numim prieteni, daca pentru tine, mai important decat sa fii cu mine, e "cine mai vine la petrecere?"
Daca atunci cand a contat, am fost langa tine, n-a fost fiindca nu aveam ce face sau ma plictiseam, a fost de drag sau pentru ca am lasat totul deoparte sau le-am amanat si mi-am facut timp pentru tine…. Pentru ca pentru mine, asta inseamna prietenie, printre altele…
Nici macar nu sunt suparata… a fost o seara frumoasa, a venit cine trebuia. Din 12, au venit 3, de data asta :); 3 e o cifra buna. Reala. Si da, mai cred in prietenie…

29 august 2013

Filmul de weekend

Fiindca vremea ne anunta ca vine toamna, ploua de 3 zile, e urat si am ceva timp la dispozitie, am mai vazut cateva filme, pe care le recomand, la randul meu:
- Things We Lost in the Fire , un film cu Halle Berry(care imi place din ce in ce mai mult), despre pierderea unei persoane iubite, despre viata celor care raman in urma, despre valoarea si rolul unui prieten, despre sacrificiu si renuntare la orgoliu; trist, dar de vazut;

The Call, tot cu Halle Berry, thriller. O poveste plina de suspans, despre implicarea unei centraliste la serviciul de urgenta 911 in rezolvarea unui caz de rapire a unei adolescente; 

Malèna, un film altfel, "fabula emotionanta despre puterea imaginatiei si pericolele maturizarii." O naratiune lenta despre adolescenta - despre frumusete, sexualitate, razbunare, nebunia razboiului si dorinta de romantism care deschid ochii unui copil catre intelegerea dragostei si responsabilitatii. 

Ce que le jour doit à la nuit, un film ce nu trebuie ratat, o poveste de dragoste avand in fundal razboiul din Algeria, despre alegeri, onoare, religie, prietenie si peste toate, o dragoste mare...

“Dacă vrei să faci din viaţa ta o verigă a eternităţii şi să rămâi lucid până în toiul delirului, iubeşte…Iubeşte cu toate puterile tale, iubeşte ca şi cum n-ai şti nimic altceva să faci, iubeşte într-atât încât să-i faci geloşi pe prinţese şi pe zei…pentru că în dragoste toată urâţenia îşi descoperă frumuseţea." 

"Omul care lasa sa-i scape dragostea vietii sale va ajunge singur cu regretele sale si toate suspinele lumii nu-i pot aduce alinare sufletului" (Yasmina Khadra)

20 august 2013

Piatra Craiului - dragoste la prima vedere :)

“Unde te duci, unde alergi, omule nebun?
Unde cauti tu comoara mea ?
Ori esti orb, ori nu vezi, dar eu iti spun acum: 
Caut-o-n inima ta…”


Mi  se-ntampla deseori  anumite lucruri, de-mi amintesc de zicala veche “ai grija ce-ti doresti…” Din ciclul “noi nu suntem normali - si nici nu vrem sa fim” face parte si iesirea in Piatra Craiului; ne-o doream cu totii, am tot amanat-o, pentru luna septembrie, cand parea ca o sa avem mai mult timp liber, dar, ceva s-a-ntamplat, am aflat de Revederea Condorilor, in Plaiu Foii, unde urmau sa vina prieteni si cunoscuti din toata tara, asa ca ne-am mobilizat pentru weekendul prelungit  15-18 august….Si a fost Piatra Craiului !
Pentru mine, weekendul a inceput la concertul celor de la CALEnDAR, la Rasnov; dupa un drum luuuung, cu emotii si multa veselie, am avut o seara calda, in ciuda ploii, am reintalnit pe multi din prietenii de la Izvoru Muresului, am cantat si am ascultat muzica de munte, in picioare sau pe cutii de bere, fiecare dupa noroc :); O data ajunsi in Plaiu Foii, ne-a cuprins tristetea…la miezul noptii, s-a pornit o ploaie dusmanoasa, rece si marunta, fulgerele au inlocuit frontalele, am intins cu chiu cu vai un cort in care ne-am inghesuit cu totii si am asteptat dimineata, soarele si restul trupei de la Iacomi;

Cateva raze de soare schimba total perspectiva asupra lucrurilor :) ; dimineata, cu totii laolalta, am intins corturile si ne-am pregatit de plecare; Libertatea de miscare oferita de organizatorii Condori ne-a bulversat un pic, ca tot ne-am obisnuit cu programul de concurs/cupa/trofeu :), dar am improvizat si am folosit din plin zilele in Crai….Ii admir pe oamenii acestia ca, dupa atata timp, se reintalnesc cu bucurie, tineri, desi cu tamplele carunte, multi dintre ei...

Vineri, ne-a fost calauza Laurentiu, am pornit catre Refugiul Diana, marcaj triunghi galben, 2.5-3 h, plouati si suparati pe norii amenintatori… padurea ne-a primit cu ceata deasa, raze de soare razlete, ratacite printre crengi si frunze; pauza de hidratare si revitalizare la Refugiul Dianei a trecut repede, am coborat cu greu printre arbori cazuti, zmeura si urzici, catre manastire si schitul Coltul Chiliilor (am fost primiti cu ceai cald, multumim frumos! ); Aici, drumurile s-au despartit, unii au plecat prin padure, noi am plecat pe drumul forestier si alte scurtaturi, am ajuns pe fanaturile oamenilor, la o stana murdara, unde am fost primiti cu ostilitate, am trecut prin apa, sau pe punte, am marsaluit cu incapatanare, pana in tabara, nu ne speriem noi asa usor! Seara a venit rece si umeda, ne-a adunat focul de tabara, ne-am uscat bocancii, hainele, am fredonat, am ascultat, cantece si povesti, fiecare dupa cat a putut sau a simtit…As aminti aici vocea deosebita a Ioanei Munteanu, caldura si relaxarea lui Tibi Petrovici, energia lui Adrian Pomarleanu, precum si curajul baietilor de la Iacomi, de a "sparge gheata" :)

Timpul trece altfel la intalnirile acestea…imediat se face dimineata, soarele rasare prea devreme, somnul nu mai are loc, si niciodata nu reusesc sa stau destul cu toti cei care mi-s dragi…  

Dupa 2 ore de somn, sambata dimineata, Sergiu ne-a batut la usa cortului, ne-am baut cafeaua rece si am purces la drum, o parte din grup, ne astepta traseul promis de 10 ore J;  Am urmat traseul Plaiu Foii -  Refugiul Spirlea – Umerii Pietrei Craiului – Marele Grohotis – Cerdacul lui Stanciu – Culmea Tamasului – Plaiu Foii; vremea a tinut cu noi, muntele ni s-a aratat in peisaje ametitoare, am traversat cu sfiala si respiratia taiata grohotisurile mici si mai mari, am avut sentimentul, pentru cateva ore, ca sunt deasupra grijilor, a cotidianului, rautatilor, ca nimic nu ma poate atinge, aici in munte, mai aproape de Dumnezeu si de cer… aici suntem cu totii egali, fragili si trecatori…aici nu mai conteaza orgoliul, ambitia, etichetele… aici, versul “muntele e raiul meu” capata sens si consistenta….  
Pentru mine, a fost o noua premiera, acest traseu de 9 h si 45 min… am avut companie vesela si ne-am relaxat, in ciuda oboselii…pe final, doar gandul la berea neagra, cafeaua,  papanasii cu dulceata si ciorba promise de Sergiu ne-a mai motivat :) ;

Seara ne-a gasit din nou la foc, fiecare cu gandurile si trairile lui; a fost concurs de dans, au fost inmanate “inscrisurile de prietenie”, s-a cantat, din nou, pana dimineata… Albano& comp a avut grija sa nu se plictiseasca nimeni sau sa nu doarma prea mult :) ….

Au fost zile pline.... A fost prea putin, am plecat din Piatra Craiului cu un sentiment de “mai vreau”, de  dor pana cand ne vom revedea, mai sunt atatea de vazut, abia abia am zarit un strop din frumusetea si salbaticia acestor munti…..

Am fost  impreuna cu oameni dragi, oameni simpli si deosebiti, din generatii diferite, din toate colturile tarii: Constanta, Baia Mare, Bucuresti, Piatra Neamt, Fagaras, Pucioasa, Ploiesti; am exagerat, pe ici pe colo, si eu, dar fara intentia de a deranja pe cineva; am asistat, fara sa vreau, la discutii, mai mult sau mai putin placute, mi-au lasat un gust amar unele remarci rautacioase, intepaturile sau  lectia de morala tinuta la focul de tabara, intr-o seara care trebuia sa fie perfecta… Cat o sa ne mai ia sa invatam ca, din fericire, nu suntem cu totii la fel, ca fiecare traim si simtim DIFERIT, ca nu suntem croiti pe acelasi calapod, ca fiecare traieste dupa propriile principii sau reguli,  ca nu e nimeni drac si nimeni sfant ..?!


Eu aleg sa raman cu amintirile frumoase…cu imagini  si momente care imi dau putere sa merg mai departe…am nevoie de prieteni, asa cum am nevoie de munte, de aer, de emotie si de libertate; este felul meu de a ma detasa de ceea ce e urat, banal, mort si sters in jurul meu, sunt vie si ma bucur ca exista oameni care simt la fel… daca gresesc cuiva, imi cer iertare, dar multumesc  celor care au inteles asta si ma accepta asa cum sunt…si sper sa ne revedem curand !