28 septembrie 2009

melancolii de toamna


apasatoare zilele astea....toamna asta imi da dureri de cap, de fapt. nu toamna in sine, cat zbuciumul zilelor ce trec, cu sens sau fara

este o perioada a schimbarilor....am schimbat sediul, am schimbat programul meu, al ioanei, am schimbat abordarea celor care vor neaparat sa-mi arate ce "buni" pot fi :); m-am schimbat si eu, cel putin asa simt, nu mai am toleranta la nesfarsit, nu mai inghit aceleasi greseli repetate cu indolenta si cu "imi pare rau" la final, de parca astea 3 cuvinte ar sterge totul.....
am muncit mult zilele astea, vreau sa fiu si gospodina pe deasupra :D, muraturi, salate, sosuri, am iesit cu ioana prin oras, nu stiu cand a invatat sa mearga cu bicicleta si cu cine :( , ne-am incalzit ca puii de closca, cu soarele tomnatic din parculet.....m-a deprimat mizeria din parc, pungi de chipsuri si cutii de bere aruncate peste tot, de parca ar fi invizibile cosurile de gunoi....
de data asta, ma apasa toamna, ma sperie frigul dimineata, vantul insuportabil imi da dureri de cap; ioana a racit deja, alte griji si nopti nedormite, pune termometru, ia siropul, bea ceiutul, dormi pe burtica..... imi doresc inca multe zile cu soare, cu lumina pana la 9 seara, timp de plimbare, timp pentru cate am de facut; poate nu-l folosesc cum trebuie, imi spun deseori.... imi doresc sa ies, sa ne jucam, sa o vad ca zambeste si nu-si mai dorescte altceva....imi doresc sa stau noptile sa citesc, sa mai invat, sa vad filme bune, cu o cana de ceai aburinda...sa zgribulesc dimineata, dar sa nu mai imi vanture vantul in plete :((
imi doresc multe.......dar sa trec la fapte, nu!?

15 septembrie 2009

multumesc


ziua a doua....crunta

lacrimi, tipete, copii suparati, plangand infundat sau cu toata gura....

inclusiv ioana

nu am rezistat nici eu. Ada stie :)

as fi spus la toata lumea cum a fost...cat ma doare...cat de vinovata ma simt ca mi-am abandonat copilul :((

asa ca....multumesc Adei si fetelor care mi-au transmis imbratisari virtuale si care stiu ce inseamna....sper sa am mai mult curaj maine dimineata....sa accept ca "trece", chiar daca e greu

plus ca.....n-am avut parte de asemenea sprijin niciodata :)

va imbratisez, si eu!!!

14 septembrie 2009

prima zi de gradinita

emotii, emotii, emotii
si certitudinea ca am un copil deosebit :), daca mai era nevoie....
multumesc...

8 septembrie 2009

toamna, in sufletul meu



iubesc toamna.......toamna pe care imi pare ca o pierd mereu si pe care o caut in mine, unde ecoul ei mi se intoarce cu reverberatii dragi. toamna care vibreaza in mine la intensitati de care uneori imi este teama.

Mi-e dor de mireasma rece a manunchiului de frunze moarte si atat de vii prin culoare, adunate de pe marginea aleilor. Mi-e dor de tristetea oamenilor de pe strada, zgribuliti si nerecunoscatori pentru cerul incredibil de clar si de aproape. De zambetul pe care il caut pe chipul celor care trec grabiti pe langa mine, nedoritori sa vada viata in afara lor. De lumina care parca ingheata inchisa in picaturile de ploaie cazute pe crengile golite, dar mustind inlauntru de bucuria renasterii. De gandurile mele care pleaca hoinare in cautarea mea, de calatoriile infinite facute in miezul noptii, cercetand dileme fara iesire. De intrebarile nesfarsite, de raspunsurile care par sa nu vina niciodata, dar pe care nu incetez sa le caut.Asteptarea mea ia sfarsit.

Toamna sufletului meu ma asteapta.

m-am intors din concediu, un pic racita, dar cu energie si forte proaspete, am nevoie, se anunta muuulte schimbari in viata profesionala si nu numai.... am venit de la 35 grade sambata la 15, cate erau in Piatra Neamt, ploaie, vant, nori...si totusi, nici o urma de melancolie, nici o urma de razvratire sau depresie....

in septembrie se face un an, de cand am inceput sa scriu pe blog....stangaci, fortata cumva de imprejurari, de lipsa unui prieten adevarat, cautand "adevarul" in hatisul de povesti nemuritoare ale lui i....mi-a prins bine, am invatat multe in acest an, vorba romanului "ce nu te omoara, te face mai puternic"; ma simt mai puternica, prin simplul fapt ca nu mai are aceeasi influenta asupra mea- adica nu mai are nici o influenta, il ascult si ma pufneste rasul, stateam aseara de vorba la o bere si cu o infinita "inocenta", mi-a mai spus odata povestea veche a razbunarii. de data aceasta nu l-am mai ascultat pana la sfarsit, nu ma mai intereseaza; vad lucrurile asa cum sunt, cu ochii mei, am incredere in mine si in intuitia ce nu m-a inselat niciodata, nu am nevoie de demonstratiile nimanui si mai ales de ale lui; hilar e ca vrea sa ne fie aproape si sa ne ajute (!!!);

o sa fie o toamna plina, asa cum a fost si anul acesta, pana acum, chiar si mai mult... noi inceputuri, noi emotii, ganduri si planuri mici sau mari; am incredere ca mi se pot intampla si lucruri bune, ca pot sa fiu egoista si sa ma intereseze doar linistea si starea mea de bine, sa ma pot dedica in totalitate ioanei....restul, e praf in vant....

concediul.....obositor, fireste,dar relaxant si plin, m-am bucurat de fiecare moment, de fiecare zambet, de fiecare strop de apa si nisip....sunt pregatita pentru ce urmeaza.....toamna e anotimpul meu de suflet; si ce daca incepe cu septembrie?! pana acum, septembrie era o povara, o piatra grea pe umerii plecati, un gol alimentat mereu cu reprosuri, amintiri, regrete;
dar viata merge mai departe! pentru mine, septembrie "acela" s-a sfarsit.... numai bine, tuturor!