3 martie 2009

panza de paianjen

Ametitor roman de dragoste, Panza de Paianjen a Cellei Serghi m-a captivat de fiecare data cand l-am citit sau recitit, de ficare data, de parca ar fi fost intaia data....scrisorile si caietele Dianei Slavu scot la iveala o poveste halucinanta, o existenta zbuciumata a unei femei ravnite in epoca, un adevarat „trofeu” pentru barbatii care roiesc in jurul ei si pe care ii farmeca iremediabil, de parca destinul ei este acela de a fi nefericita si de a aduce nefericire sau moarte in viata celor din jur;

Diana Slavu duce o lupta nesfarsita in incercarea ei de a scapa din „panza de paianjen” care o urmareste de-a lungul timpului; cu o copilarie nefericita, plina de lipsuri, umilinte, si teama fata de ziua de maine, simturile i se ascut, sensibilitatea este exacerbata, in societate devine centrul atentiei, eclipseaza si seduce, doar ochii ascund o tristete fara margini; („Dar cata nevoie aveam sa fiu fericita....de unde sa stiu ca fericirea nu e euforia, vartejul, betia, senzualitatea difuza, camuflata in atatea invelisuri poleite de o poezie falsa?!”)

Ilinca este o prezenta stearsa in roman, si totusi, Diana se raporteaza la ea, ei ii incredinteaza secretul vietii ei, in fata ei, Diana este ea insasi, stralucitoare in societate si stearsa in camaruta luminata de o lampa cu gaz, in prezenta parintilor ei; Ilinca va fi confidenta si prietena neconditionat, de-a lungul evolutiei...ea o descopera pe Diana, o cunoaste si o intelege....

In cautarea fericirii si a unei iubiri cum n-a mai fost, Diana viseaza, sufera, se zbate sa respecte principii, norme si nu in ultimul rand, sa faca pace cu propria constiinta; traind pe malul marii, si-a insusit nelinistea si zbuciumul ei, nostalgia marii o urmareste mereu, iar prezenta marii ii sporeste farmecul, ii alina sufletul(„Incercam sa fac tranzactii cu constiinta mea, dar nu izbuteam decat sa-mi pierd linistea”) ...frivola o vad cei din jur, in continua ei nevoie de afirmare, de a placea, de a fi iubita; („Nu ma interesaza un barbat decat in masura in care cred ca-l stapanesc ca femeie, in care cred ca sunt pentru el, intr-un moment din viata, o fiinta unica, de neinlocuit”)

Petre Barbu este personajul masculin care lipseste din poveste, dar este prezent in amintirea celor 2 prietene, rememorat in scrisori si in jurnalul Dianei; la el se raporteaza trairile si actiunile Dianei....Alex este doar o proiectie a primei iubiri, neconsumate si cu atat mai valoroasa....( „Am pornit dupa el, am alergat, am cautat sa-l ajung( aveam in mine atata dragoste de viata si atata soare, ca voiam sa-i dau si lui) dar nu l-am gasit. Marea se incalzea toata la razele lui, dar lui ii era frig si il chema Alex. Aceeasi tristete in priviri, in miscari, aceeasi infatisare umila. Dar un barbat abil se ascundea sub aceasta infatisare modesta , un barbat care a stiut sa faca din prezenta lui o otrava placuta, pe care mi-o aducea si mi-o refuza capricios, ca s-o doresc din ce in ce mai mult...”)

Diana isi traieste iubirile cu demnitate si pasiune, deznadejde si speranta
...(„ dar am putut in clipele acelea sa masor forta dragostei mele prin ura cumplita care ma bantuia. Si am fost sigura ca voi avea vointa de a ma vindeca...”)

Finalul aduce liniste, o nota de optimism si resemnare, zbuciumul pare sa ia sfarsit: odata gasit un sens vietii, o preocupare, implicarea in lupta pentru valorile in care a crezut tatal ei, Diana renaste, simte ca traieste si ca are un rost
”Mi-e rusine ca am stat atata timp departe de tot ce se intampla in lume, parca am trait singura, intr-o odaie de sticla si m-am vazut pe mine , numai pe mine, in mii de exemplare. Eu ce-am facut?! Dar iata-ma vindecata. Umblu pe strada ca un om intreg si parca am mai crescut in timpul bolii. Ma intrebam odata cum va fi ziua in care nu ma voi mai simti agatata de el ca iedera de zid. Si iat-o!!! Adulmec primavara. E poate prea devreme, dar simt ca nimic nu mai poate opri primavara din drumul pe care a pornit....”

5 comentarii:

  1. Ai atins o parte din inima mea,partea in care se afla aceasta carte.Am citit-o de 10 ori cred si tot as mai citi-o.Unele pasaje le stiu pe de rost.Ma bucur ca ai scris despre ea.

    RăspundețiȘtergere
  2. Frumos si eu am citit de multe ori Pinza de paianjen.Sper sa o mai gasesc cind merg acasa..

    RăspundețiȘtergere
  3. Opera unui mare scriitor, dar, si aici trebuie sa recunosc, daca ce ai scris tu ar fi prefata cartii cu siguranta ar vrajii si alte inimi chiar din primele minute, cand in biblioteca pe fuga se citesc randurile de inceput ; pot spune ceva despre inima romanului intreg, esti minunata si talentata .
    Alt Anonim

    RăspundețiȘtergere
  4. Si eu am citit cartea, la fel ca multe altele, la o varsta la care cred ca nu am perceput-o asa cum trebuie. Pana sa definesc eu insami termenul de "iedera", nu l-am inteles. Cred ca, acum, ma aflu in fata ultimului pasaj.

    RăspundețiȘtergere
  5. anonimule...multumesc...faptul ca m-am regasit in multe din ipostazele si trairile eroinei, a contribuit mult la impactul pe care aceasta carte l-a avut asupra mea...citita la 30 ani are cu totul alt efect decat la 20 sau 16 ani...de aceea cred ca ar trebui sa recitesc cartile adolescentei mele, sunt sigura ca le-as percepe altfel...

    anda...exact ce scriam mai sus :)
    felicitari daca esti pe un drum ascendent sau macar fara atatea sinuozitati, indoieli, suferinti...sa fie primavara!!!

    RăspundețiȘtergere