26 martie 2009

fara violenta !

Detest violenta …de orice fel, fizica, verbala, psihica…ma paralizeaza, orice manifestare sau intentie de violenta…am dat cuiva o singura palma in viata mea, la 15 ani… fata in fata cu astfel de manifestari sau amenintari, ma blochez, mi se usuca gura, transpir, ma intunec…din fericire, nu reusesc sa reactionez, pe moment, aman “raspunsul” si pot, ulterior, sa gandesc si sa nu raspund cu aceeasi moneda….

Zilele trecute, mergeam grabita pe strada, si dintr-un subsol , pe scarile unuia din cele mai frecventate baruri, vad un barbat, gen macho, haine de firma, telefon ultimul racnet, urland efectiv”ba nenorocitule, nu eu am stricat-o pe fata aia, tu ai calcat-o pe trecerea de pietoni, tu sa o rezolvi…” gesticula, batea din picior si tipa in continuare, nu am urmarit “conversatia” pana la capat….
Mi s-a uscat gura instantaneu, am grabit pasul si am incercat sa mi-l scot din minte, si totusi, imaginea unei finite calcata de o masina mi-a intunecat gandurile (n-am vazut in viata mea vreun accident…)

Acum cateva luni, in decembrie cred, pe un ger cumplit, din biroul meu am auzit plasul unui copil, un plans ce m-a facut sa ies sa vad ce se intampla…in fata Casei de Cultura, o bunica furioasa isi “educa” nepotul, cu palme, copilul era fara caciula, si-o daduse jos, de furie probabil, si fugea cat putea, pe zapada, de cea care trebuia sa aiba grija de el…..s-au indepartat…..am iesit apoi pana la librarie, i-am gasit cativa metri mai incolo, nu inaintasera prea mult….baietelul nu mai avea glas, obrajii rosii, ochii plansi, repeta sacadat “vreau la mama, mama mea…” bunica, nervoasa, i-a mai ars vreo 2 palme peste fata, tragandu-l cu forta dupa ea, sa-l duca la autogara, din cate am inteles…..

m-am crucit…cum poate cineva lovi un copil cu atata cruzime …imi venea sa o iau de par la randul meu….am intrebat-o unde e mama lui si de ce se poarta asa….mi-a replicat” lasati-ma in pace, l-a lasat la mine, nu va intereseaza….” N-am plecat, am ridicat vocea si i-am spus sa inceteze….s-au mai oprit cativa trecatori, printre care un barbat, singurul care a reusit sa il linisteasca pe micut….peste vreo ora, abia, i-am vazut mergand catre autogara, bunica in urma lui, iar baietelul, de mana cu acel barbat….

Cu 2 ani in urma, am vandut un circuit, de Revelion, unui “patron”pe ultima 100 m, mi-a adus avansul, i-am dat chitanta, nu a stat sa-I fac contractul sis a-I dau toate hartiile necesare in acest caz….ulterior, a platit toata excursia, s-a razgandit in ceea ce priveste copiii, si a refuzat sa plateasca penalitatile…..in momentul in care i-am pus in vedere ca trebuie sa le suporte, cf contractului….s-a declansat nebunia….amenintari mie si familiei mele, injuraturi, pumni in masa, usi izbite…datorita afinitatilor cu “mafia” locala, era convins ca nimeni nu-I poate face lui asa ceva….
Singura reactie a fost sa-i inchid telefonul, nu am fost in stare nici macar sa-l ascult pana la capat…

mi-e teama de violenta, nu-mi place sa fiu amenintata, in vreun fel, consider ca si violenta de limbaj face la fel de mult rau, sau chiar mai mult….mi-e teama ca nu am reactionat “bine” de fiecare data, in momente dintr-astea….

Voi cum faceti fata violentei din jur ?! si violentilor…?
poza de aici

3 comentarii:

  1. Oribil..
    recunosc, am vazut destule si eu, m-am resemnat cu timpul, nu stiu daca sunt printre cei care mai reactioneaza cand se intampla astfel de evenimente, cu siguranta am fost, si atunci cand m-am implicat nu a fost bine deoarece nu aveam taria si superioritatea sa rezolv "fara violenta" un astfel de conflict.
    Sunt oameni care au atata autoritate caci numai atunci cand vorbesc sau isi fac aparitia lucrurile se acalmeaza de la sine, ei bine nu sunt printre..
    MI-ar placea sa gasesc intotdeauna acele vorbe suficient de convingatoare sa opreasca un macel, dar..de unde?!..doar capacitatea de gandire a unui psiholog, vorba si tonusul unui orator si imaginea unui lider , toate la un loc ar opri in strada orice rau intentionat..
    sunt putine momentele care m-au implicat in violenta si mi le aduc aminte perfect, asta, ar spune un spciialist in sanatate mintala, se datoreaza faptului ca simtamintele din acele momente au fost foarte puternice si de aceea s-au intiparit atat de adanc si clar in memorie..
    Stiti cum spun cand vad asa ceva?!..Doamne de mi-ai da o putere mare sa pot sa inving raul si rautatea din oameni..
    Nu e posibil insa asa ceva..
    Nu inca..

    RăspundețiȘtergere
  2. "Impresionata de violenta sau sub impulsul temerii"
    In fiecare fiinta umana exista un univers comun al tuturor fiintelor, precum si un univers propriu. Ceea ce ne deosebeste de ceilalti ori ne sperie, ori ne uneste. Pe masura ce am patruns in lume, am realizat ca relatiile pe care le stabilim intre noi schimba contextul vietii noastre, ordinea nu exista in reguli ci in experienta, si desi unele momente in viata nu par sa aiba sens, dificultatile se intampla intr-un fel de ordine care ne conduce spre un nou mod de a trai. Viata e o calatorie care incepe in interior.
    Mergeam pe acelasi traseu binecunoscut, asteptam la acelasi semafor cu gandul tot departe, la culoarea verde am traversat. O masina claxona foarte aproape, insa zgomotul rotilor care au scos un suierat ce a facut pe toti soferii sa scoata capul pe geam, m-a determinat sa intorc privirea. Soferul frana insa masina venea in viteza spre mine. Era atat de aproape, incat nu vedeam in ce directie as putea sa ma indrept ca sa nu ma accidenteze. Pentru o clipa am ramas pe loc, nu stiu daca eram in stare de soc sau ma resemnasem. Asteptam fara sa ma misc ca inevitabilulul sa se intample. Priveam culoare verde ceea ce-mi confirma ca am prioritate, ma uitam la oamenii uimiti si vedeam in ei martori. Simteam cum viata mi se scurge printre degete si cu toate astea imi urmam rationamentul de jurist. Desi totul se petrecea atat de repede mintea imi era la o mie de lucruri : "oare voi mai trai dupa?", "o sa ma doara?" Am strigat in sinea mea "Doamne!" Mi-am simtit haina ridicata la spate, iar geanta pe care o tineam strans in mana aproape ca-mi fusese aruncata.Insa masina si-a continuat drumul... Am reusit sa ajung pe trotuar...niste secunde care mi s-au parut interminabile. Soferul imi adresa mai multe injurii pe care mi le-am amintit abia a doua zi. Pe moment imi spuneam: atat? Doar atat? Sunt in viata? A trecut? Auzeam din spatele meu: "Ce noroc a avut?
    M-am gandit ca acel incident era impulsul de care aveam nevoie pentru a-mi face curaj sa schimb ceva in viata mea.
    Am inceput sa privesc viata cu alti ochi. Am inteles ca sfarsitul nu poate fi incadrat in timp. Desi mi-am facut curaj sa-mi accept si sa-mi marturisesc gandurile si sentimentele, am dat dovada de prea multa stangacie.Am reflectat la raporturile de relatii pe care le stabilisem cu cei din jurul meu. Cei care ma dezamagisera nu mai existau de mult in viata mea, asa ca am pus mana pe telefon si am fost mirata cand mi-au pus in vedere ca sunt "un om asezat si care va castiga foarte bine in urmatorii ani", pe un ton deloc amical si m-a suparat foarte tare ca era singurul aspect care-i interesa.Din pacate o reconciliere nu-si avea rostul, asa ca m-am indreptat catre cei la care tineam si pe care-i iubeam.Insa umilinta mi-a fost si mai mare cand am fost intrebata" de cand afectiunea asta?"Prin urmare pierderea a fost insemnata. A trecut destul de mult timp de atunci... Continui sa traversez in pas alert...doua masini s-au ciocnit ca sa nu ma accidenteze, eu..tot pe trecerea de pietoni. Saptamana trecuta incercam sa-mi fac loc printre doi soferi care-si abandonasera masinile in plina intersectie, pentru a se lovi unul pe altul. Nu stiu daca dezavantajul e orasul mare, nesimtirea, stresul la nivel national, sau e de ajuns sa afirm ca traim in Romania si asta include toate explicatiile.
    Indiferent de motivele acestei imbecilitati, am invatat ca nu ar trebui sa reprezinte mobilul actiunilor mele. Regret ca i-am cautat pe cei care nu mi-au fost niciodata prieteni, regret ca sentimentele mele au fost motiv de discutie.
    Relatiile cu oamenii presupun atat de multe, studiile si tratatele in psihologie se intrec in oferirea de metode si solutii in a avea o relationare fructuoasa. Insa atunci cand dam piept cu realitatea realizam ca pentru fiecare om se poate scrie o carte.

    RăspundețiȘtergere
  3. Foarte tare poza, mai ales ca eu sunt modelul :))

    RăspundețiȘtergere